Un McLaren 765 LT a fost fotografiat de personalul Registrului Auto Român. Supercarul de peste 360.000 a făcut impresie la RAR.
România nu este o țară străină de modele exclusiviste. Din când în când apucăm să le vedem în fotografii pe internet, alteori chiar pe stradă. De această dată, inspectorii de la Registrul Auto Român au fost puși față în față cu un McLaren 765 LT.
„Nu ai cum să nu întorci capul când treci pe lângă un exemplar ca acesta. Mă rog, când trece el pe lângă tine cu puțin sub viteza luminii.
Am avut un pic de tihnă să-l admirăm în curtea reprezentanței Registrului Auto Român pe cel mai puternic LT Spider de până acum, care produce 765 CP și 800 Nm cuplu motor, din V8-ul său dublu turbo de 4,0 litri, proiectat de McLaren. Raportul de transmisie optimizat este construit din materiale de calitate F1 – şi care generează o accelerație extremă: 0 – 100 km/h [62 mph] în 2,8 secunde și 0 – 200 km/h [124 mph] în 7,2 secunde, viteza maximă fiind limitată la 330Km/h”, se arată în postarea făcută pe pagina oficială de Facebook a RAR.
Doar 765 de exemplare au fost construite
„Caroseria personalizată din fibră de carbon este sculptată pentru a crește forța aerodinamică şi a îmbunătăți răcirea. Profilul său este alungit și minimal. Suspensia față coborâtă și roţile mai late adaugă agresivitate. Prizele de aer laterale sunt inspirate de legendarul 675LT Spider. Noile jante super-uşoare din aliaj cu 10 spiţe şi aripa spate activă din fibră de carbon sunt designul McLaren cel mai frumos din punct de vedere funcțional. Doar 765 de unităţi au fost construite, prețul de start al mașinii fiind de 363.000. euro, garanția putând fi extinsă până la 12 ani”, completează Registrul Auto Român în postare.
În prezent, un exemplar de 765 LT poate să coste peste 500.000 de euro, în funcție de configurație și kilometri parcurși.