Mercedes-Benz se concentrează pe eficientizarea noului CLA. Generația următoare va fi lansată în curând cu versiuni hibride și pur electrice

Noua generație Mercedes-Benz CLA va fi prezentată în curând, iar producătorul german mizează pe un nou model multi-energie, pe care îl va vinde atât în formă pur electrică, cât și cu o motorizare hibridă pe benzină.

Producătorul german pregătește lansarea noii generații CLA, model ce va fi prezentat în următoarele luni și care va fi prima mașină construită pe o platformă nou dezvoltată. Potrivit Autocar, noul Mercedes-Benz CLA va fi disponibil în două variante pur electrice, dar clienții vor putea alege și o motorizare hibridă complet nouă.

Prima mașină ce va folosită noua platformă MMA de la Mercedes-Benz a fost dezvoltată, în primul rând, ca vehicul electric. Multe dintre ideile de design și soluțiile tehnice au fost inspirate de conceptul EQXX. Totuși, pentru că producătorul este conștient de situația actuală a pieței auto și de adopția scăzută a modelelor electrice, va oferi noul model și cu o nouă motorizare hibridă pe benzină, ce promite eficiență demnă de cea a unui motor diesel.

Mercedes-Benz țintește o autonomie maximă de peste 750 km pentru noul CLA electric

Mercedes-Benz anunță că această nouă motorizare mild-hybrid de 1.5 litri va fi disponibilă în trei trepte de putere: 136 CP, 163 CP și 190 CP, aceasta din urmă fiind și singura ce poate fi cuplată la un sistem de tracțiune integrală. Motorul electric și invertorul sunt integrate într-o nouă transmisie automată cu opt trepte și dublu ambreiaj. De asemenea, Mercedes spune că ar putea exista versiuni cu puteri diferite ulterior.

În ceea ce privește trenurile de rulare pur electrice, știm că noul CLA electric va oferi, cel puțin la momentul lansării, două variante. Cele două variante de baterie vor măsură 58 kWh, respectiv 85 kWh (capacitate netă), iar CLA va dispune de o arhitectură pe 800V, care va asigura puteri de încărcare de până la 320 kW.

Mercedes-Benz nu a dezvăluit care va fi autonomia maximă de care este capabil noul său model, însă țintește sus. Producătorul german spera ca varianta cu baterie mare să poată parcurge peste 750 km cu o singură încărcare. Mercedes spune că noul motor spate, care dispune de o transmisie cu două viteze, oferă o eficiență sporită, ceea ce va ajuta în obținerea rezultatului dorit.

Deocamdată, prototipurile noii generații Mercedes-Benz CLA se află sub camuflaj, însă vom face cunoștință cu noul model la începutul anului viitor.


Urmărește Promotor.ro peGoogle News

Ai o masina mai noua de 2005 si vreo sa o vinzi? Solicita oferta pentru masina ta

Ultimele stiri