Virajul la dreapta, pe un drum cum mai multe benzi de circulație pe același sens, se face de pe prima bandă. Adică de pe banda cea mai apropiată de marginea din dreapta a drumului. Însă, este legal să faci viraj la dreapta și de pe banda a doua sau a treia a drumului?
Este foarte importat ca șoferii să respecte benzile de circulație atunci când fac un viraj la stânga sau la dreapta.
Regula generală este să te poziționezi pe banda cea mai apropiată de direcția în care urmează să te deplasezi. Asta înseamnă, însă, că nu ai voie să faci dreapta, de exemplu, dacă te afli pe banda a doua?
Cum se efectuează corect viraj la dreapta
Astfel, șoferul care urmează să schimbe direcția de mers trebuie să se încadreze din timp pe banda corespunzătoare.
De exemplu, pe un drum cu mai multe benzi pe sens, dacă urmează să facă un viraj la dreapta, trebuie să circuli pe banda din dreapta.
Dacă te afli pe un drum care nu are trasate benzi de circulație și nici marcaje rutiere, șoferii trebuie să ocupe următoarele poziții:
- rândul de lângă bordură sau acostament, cei care vor să schimbe direcția de mers spre dreapta;
- rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcția de mers spre stânga. Când circulația se desfășoară pe drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenționează să vireze la stânga sunt obligați să ocupe rândul de lângă bordura sau acostamentul din partea stângă;
- oricare dintre rânduri, cei care vor să meargă înainte.
Înainte de efectuarea virajului cu cel puțin 50 de metri, șoferul trebuie să pornească semnalizarea.
Este legal să faci dreapta de pe banda a doua?
În cazul drumurilor cu două sau mai multe benzi de circulație pe același sens, șoferii trebuie să țină cont de mai multe reguli.
În cazul în care nu e nicio indicație suplimentară, atunci se aplică regula de mai sus. Deci, virajul la dreapta se face de pe banda din dreapta. Dar, dacă drumul pe care urmează să intri are 2 benzi, atunci se poate efectua virajul și de pe banda 2, dacă marcajele rutiere sau indicatoarele nu stabilesc altceva.
Însă, atenție! Dacă banda 1 se continuă și pe direcția înainte, atunci cei de pe banda 2 care virează la dreapta trebuie să acorde prioritate celor de pe banda 1 care merg înainte. În plus, când virezi de pe banda 2 la dreapta, trebuie să te încadrezi tot pe banda a doua a drumului pe care intri.
Însă, dacă marcajul rutier stabilește, de exemplu, că banda 2 e doar pentru direcția înainte sau la stânga, înseamnă că nu e legal să virezi la dreapta dacă te afli pe această bandă.
De aceea, este foarte important să acordăm atenție semnelor de circulație și marcajelor rutiere.
Amendă pentru viraj la dreapta de pe banda 2
În momentul în care un conducător auto efectuează viraj la dreapta de pe banda 2, unde are obligația de a merge înainte, riscă să fie amendat.
„Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni […] nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare”, prevede Art. 100 (3) din Codul Rutier actualizat.
Ceea ce înseamnă o amendă cuprinsă între 660 lei și 825 lei.
Iar dacă face acest viraj de pe banda din dreapta și nu acordă prioritate, atunci șoferul riscă să aibă și permisul suspendat pentru 30 de zile.