Livratorii de mâncare, implicați în zeci de accidente rutiere grave
22 septembrie 2024Guvernul german caută soluții pentru a ajuta Volkswagen
22 septembrie 2024Defender este unul dintre cele mai sonore nume din lumea auto, un model emblematic printre pasionații de off-road. Noua generație reunește abilitățile tot-teren ale predecesorului său și infuzează o doză importantă de tehnologii și inovații.
Numele de Defender a fost folosit pentru prima dată în anul 1983, astfel că are o istorie de peste 40 de ani, una care a culminat cu actuala generație, care a fost lansată în 2019. Vechiul Defender avea un caracter utilitar, fiind destinat, în principal, mersului în teren accidentat.
Însă noul Defender păstrează aceste abilități, dar le completează cu spațiu, confort, dotări și eficiență. Am avut ocazia de a petrece puțin timp alături de noul Defender Plug-In Hybrid, o variantă destinată celor care petrec mai mult timp în oraș și vor să se deplaseze cu zero emisii.
Defender Plug-In Hybrid poate parcurge peste 40 km cu o singură încărcare a bateriei
Defender PHEV folosește același sistem de propulsie regăsit și pe Range Rover Sport PHEV. La baza sistemului hibrid stă un motor de 2.0 litri, pe benzină, care este ajutat de un motor electric. Puterea totală combinată dezvoltată de acest sistem hibrid este de 404 CP și 650 Nm.
Grație acestor valori de putere, mașina accelerează de la 0 la 100 în doar 5,6 secunde, o valoare deloc neglijabilă pentru un SUV de dimensiunile lui Defender. Experiența în spatele volanului este confortabilă, fiind ajutată de cutia automată cu 8 trepte. Iar pentru momentele în care vrei să te aventurezi în afara carosabilului, toate modelele Defender sunt dotate cu tracțiune integrală. În plus, așa cum am regăsit și pe mașina condusă de noi, suspensia pneumatică nu doar că oferă o ținută de drum confortabilă, dar permite majorarea gărzii la sol în teren accidentat.
Nu în ultimul rând, Defender PHEV este echipat cu o baterie de 19,2 kWh și oferă o autonomie maximă de până 43 de kilometri în regim electric. Sistemul permite încărcarea rapidă a bateriei cu până la 50 kW. Producătorul spune că bateria se poate încărca astfel de la 10 la 80% în 30 de minute.
În prezent, motorizare hibridă cu încărcare la priză este disponibilă doar pe Defender 110, varianta intermediară de caroserie a SUV-ului britanic. Acesta măsoară 5.018 mm în lungime, 1.996 mm în lățime, 1.967 mm înălțime și oferă un ampatament lung de 3.022 mm.
VIDEO