Dacia Logan a fost transformată într-un off-roader veritabil, cel puțin în mediul virtual. Proiectul unui român ar putea inspira pasionații modelului autohton.
Prima generație Dacia Logan a reprezentat o revoluție pentru marca românească. De-a lungul anilor, modelul a câștigat baza sa de fani, care au adus modificări diverse, de la montarea de motoare mai puternice și până transformarea umilului sedan într-o mașină de curse care să concureze pe Nurburgring.
Andrei Drilă, un artist digital, și-a imaginat cum ar putea să arate un Logan pregătit pentru off-road. Despre Andrei și proiectele sale am scris în trecut, atunci când am prezentat ceea ce ar putea fi cea mai accesibilă utilitară, dacă Dacia ar decide să pună un astfel de proiect în producția de serie.
Unul dintre celelalte proiecte pe care Andrei le-a postat pe pagina sa de ArtStation este ceea ce el numește Dacia Logan Off-Limits. Chiar dacă există doar în mediul digital, mașina ar putea reprezenta o sursă de inspirație pentru pasionații ce vor să construiască un proiect inedit pe baza primei generații Dacia Logan.
Prima generație Dacia Logan imaginată drept un off-roader de buget
După cum putem vedea în fotografii, Andrei a luat prima generație Logan și a transformat-o în ceva ce ar putea aborda chiar și cele mai dure condiții cu ușurință. Garda la sol este simțitor mai mare, în timp ce ecartamentul mărit permite montarea de anvelope mai mari. Date fiind punțile mai late, pe caroserie au fost aplicate protecții suplimentare. De asemenea, în partea din față putem vedea un bullbar cu două puncte de ancorare, dar și un snorkel.
Pe plafon a fost montat un portbagaj suplimentar, care include și cinci proiectoare, ideale pentru condițiile de vizibilitate scăzută. Pe laterale putem vedea că a fost adăugat un set de praguri de protecție, iar în partea din spate mașina a primit un spoiler, două evacuări finale și, umoristic, emblema „Golan”.
VIDEO
Dacia Logan Off-Limits by Dilăr on Sketchfab