Dacia continuă testele viitorului SUV Bigster. Noul model debutează în octombrie – FOTO

Lansarea noului SUV Dacia Bigster se apropie cu pași repezi. Viitorul SUV va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Paris.

Cel mai mare model de la Dacia urmează să fie prezentat la Salonul Auto de la Paris, în 14 octombrie. Viitorul concurent Dacia în segmentul SUV-urilor compacte va fi mai mare decât Duster, dar și mai scump. Vom avea de-a face cu cel mai scump automobil Dacia de până acum, care va sări de pragul a 30.000 de euro.

Prezentarea oficială a mașinii va avea loc peste o lună, dar producătorul de la Mioveni face ultimele pregătiri și continuă să testeze SUV-ul pe drumurile din România.

În ultima perioadă, mai mulți oameni au distribuit pe Facebook fotografii cu un SUV camuflat, care seamănă cu noua generație Duster, dar de dimensiuni mai mari decât SUV-ul prezentat anul trecut. Este clar că avem de-a face cu fratele său mai mare.

Cel mai scump model Dacia va fi lansat în 14 octombrie

Viitorul Bigster va fi concurentul producătorului în segmentul SUV-urilor compacte, atât de disputat în ultimii ani. Pe lângă viitorul Bigster, cei ce vor participa la Salonul Auto de la Paris vor putea vedea expuse și modele precum noua Dacia Duster, Spring actualizat, Jogger sau Sandero. De asemenea, vor putea vedea și prototipul Sandrider, cu care Dacia va participa în Raliul Dakar în 2025.

Momentan, Dacia nu a dezvăluit niciun fel de date tehnice pentru viitorul său model, astfel că putem doar să speculăm. Știm că va arăta similar cu noul Duster atât la exterior, cât și la interior. Însă, noul Bigster va oferi mai multe dotări și spațiu pentru pasageri. Spre exemplu, un exemplar camuflat a fost surprins cu ușa șoferului deschisă, ocazie cu care am putut vedea butoane pentru geamurile electrice.

În plus, viitorul Bigster ar putea fi oferit și într-o versiune cu șapte locuri. În prezent, singurul model Dacia cu șapte locuri este Jogger. Ne așteptăm ca gama de motorizări să fie împărțită cu Duster, dar, ținând cont de dimensiunile mai generoase și de masa mai mare, Dacia ar putea opta și pentru propulsoare mai puternice.

Urmărește Promotor.ro peGoogle News
Ai o masina mai noua de 2005 si vreo sa o vinzi? Solicita oferta pentru masina ta

Ultimele stiri