Criza din industria auto se adâncește. Bosch concediază peste 5.500 de angajați

Cel mai mare furnizor de componente auto la nivel mondial, Bosch, a anunțat că intenționează să facă o reducere semnificativă de personal. Compania germană urmează să disponibilizeze peste 5.500 de angajați.

Bosch, cel mai mare furnizor auto din lume, a anunțat că intenționează să facă noi reduceri de personal la nivel mondial.

Compania a luat această decizie ca urmare a dificultăților de pe piața automobilelor noi.

Bosch concediază peste 5.500 de angajați

Bosch a anunțat că urmează să concedieze încă 5.550 de angajați la nivel mondial.

Disponibilizările se vor face în principal în Germania, din cauza dificultăților de pe piața automobilelor noi, transmite agenția AFP, citată de G4media.

Producția mondială de vehicule va stagna în acest an la aproximativ 93 de milioane de unități sau chiar va scădea ușor față de anul precedent”, a explicat grupul german într-un comunicat de presă.

Decizia vine în condițiile în care industria auto suferă din cauza scăderii cererii, a întârzierilor în tranziția către vehiculele electrice și a concurenței sporite din partea producătorilor chinezi.

Audi și VW pregătesc concedieri masive

Audi și VW pregătesc reduceri masive de personal, din cauza cererilor reduse de autovehicule.

După anunțul privind închiderea fabricii din Bruxelles, care va însemna o concediere colectivă pentru 3.000 de oameni, Audi urmează să facă restructurări și în Germania. Într-o primă etapă, 2.000 de persoane din departamentele de dezvoltare  ar urma să fie disponibilizate. Ulterior, alți 2.500 de angajați din diferite departamente ar urma să fie concediați.

În cazul VW, pentru prima oară în istoria sa, compania ar putea închide mai multe uzine auto din Germania. Reprezentanții angajaților Volkswagen, au declarat că zeci de mii de angajați ar urma să-și piardă locul de muncă.

Echipa managerială VW este presată să diminueze costurile pentru a compensa cererea în scădere din China şi Europa. Aceste măsuri ar putea duce la închiderea a trei uzine din Germania.


Urmărește Promotor.ro peGoogle News

Ai o masina mai noua de 2005 si vreo sa o vinzi? Solicita oferta pentru masina ta

Ultimele stiri